Respectăm dispozițiile legale privitoare la protecția datelor cu caracter personal și punem în aplicare măsuri tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor privitoare în mod direct sau indirect la datele cu caracter personal, care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile sau distrugerile accidentale sau ilegale.
In scopul procesarii mesajelor, cererilor si a onorarii acestora Nouveau Lux Lighting SRL colecteaza datele personale ale clientilor, respectiv numele, adresa de e-mail si numarul de telefon, in conformitate cu prevederile Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului European din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
Prelucrăm numele, adresa de e-mail si numarul de telefon, pentru comunicarea cu dumneavoastră în vederea executării obligațiilor contractuale si in vederea raspunderii solicitarilor/mesajelor transmise prin intermediul site-ului.
Toate aceste date vor fi păstrate pe durata ținerii evidențelor financiar-contabile și fiscale impuse de legislația în materie, dar nu mai mult de 5 ani.
Nu utilizăm datele cu caracter personal pentru prelucrare automatizată și nici pentru realizarea de profile. Nu luăm niciodată decizii automate cu privire la dumneavoastră. Utilizăm mijloace tehnice pentru stocarea datelor în condiții de securitate. Nu prelucrăm date în scopuri secundare incompatibile cu scopurile pentru care le-am colectat.
Respectăm și asigurăm în mod strict confidențialitatea datelor prelucrate. Nu dezvăluim datele decât pentru realizarea intereselor dumneavoastră sau pentru îndeplinirea obligațiilor legale. Confidențialitatea este pentru noi o valoare esențială.
De asemenea, putem furniza datele cu caracter personal ale dumneavoastră și altor companii cu care ne aflăm in relatii de parteneriat, dar numai in temeiul unui angajament de confidentialitate din partea acestora, prin care garanteaza ca aceste date sunt pastrate in siguranta si ca furnizarea acestor informatii personale se face conform legislatiei in vigoare, dupa cum urmeaza: furnizorilor de servicii de curierat, furnizorilor de servicii de marketing, furnizorilor de servicii de plata/bancare, telemarketing sau alte servicii, furnizate de companii cu care putem dezvolta programe comune de ofertare pe piata a Bunurilor si Serviciilor noastre, asigurători etc..
In vederea plasarii unei solicitari, clientul va furniza datele si informatiile solicitate in formularul on-line de trimitere mesaj, de plasare a comenzii sau prin telefon, refuzul comunicarii informatiilor solicitate impiedicand vanzatorul sa inregistreze si sa onoreze comanda efectuata.
Proprietarul, precum şi operatorul acestui website nu sunt răspunzători pentru erorile clientilor in introducerea acestor date sau de eventuale date false furnizate de acestia. Clientul are obligatia de a furniza date corecte si conforme cu realitatea, purtand intreaga raspundere pentru incorectitudinea informatiilor transmise vanzatorului.
Datele personale nu vor fi vândute, transferate sau distribuite sub nici o formă unor terţe părţi ori în alte țări, cu excepţia cazului in care sunt solicitate de autorităţile publice competente, in conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679.
Recomandăm tuturor utilizatorilor acestui website să îşi ia toate măsurile de siguranţă atunci când oferă date personale online şi să verifice periodic starea şi acurateţea acestor date. Utilizatorii sunt răspunzători în mod direct de modul în care îşi protejează datele de logare având în vedere că poate suporta consecinţele unei utilizări neautorizate.
Drepturile dumneavostră
Potrivit Regulamentului (UE) 2016/679, dumneavoastră beneficiați de dreptul de acces si de interventie asupra datelor personale furnizate. In acest sens, aveți dreptul de a obține din partea noastră o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc și, în caz afirmativ, aveți acces la datele respective, precum și la următoarele informații:
La cerere, noi vă vom furniza o copie a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării. Pentru orice alte copii solicitate, vă vom percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative. În cazul în care ne veți adresa cererea în format electronic și cu excepția cazului în care solicitați un format material, informațiile vor fi furnizate într-un format electronic utilizat în mod curent (word, pdf etc.).
De asemenea, clientii au dreptul la rectificarea, modificarea și actualizarea datelor prelucrate. Astfel, aveți dreptul de a obține de la noi, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc. Ținându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, aveți dreptul de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare.
Aveți dreptul de a obține din partea noastră ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, fără întârzieri nejustificate, iar noi avem obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care există unul dintre următoarele motive:
În cazul în care vom comunica datele dumneavoastră societăților de curierat sau celorlalți parteneri, iar dumneavoastră veți solicita ștergerea acestora, vom lua toate măsurile rezonabile pentru a informa partenerii care prelucrează datele că ați solicitat ștergerea oricăror linkuri către datele respective sau a oricăror copii sau reproduceri ale acestor date cu caracter personal.
Datele nu vor fi șterse dacă:
În cazul în care prelucrarea datelor a fost restricționată în cazurile sus-menționate, astfel de date cu caracter personal pot, cu excepția stocării, să fie prelucrate numai cu consimțământul dumneavoastră sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță sau pentru protecția drepturilor unei alte persoane fizice sau juridice sau din motive de interes public important al Uniunii Europene sau al Statului Român.
În cazul în care ați obținut restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal, veți fi informată de către de noi înainte de ridicarea restricției de prelucrare.
Aveți dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc și pe care ni le-ați furnizat, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat. Aveți dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea noastră, direct de la noi către un alt operator, acolo unde acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic. Exercitarea dreptului menționat anterior nu aduce atingere dreptului dumneavoastră la ștergerea datelor.
Orice client are, de asemenea, dreptul de a se opune, în mod gratuit si fara nici o justificare, la prelucrarile datelor sale personale în scopuri de marketing direct.
Pentru exercitarea tuturor drepturilor menționate anterior, va puteti adresa oricand cu o cerere scrisa la sediul nostru din Oradea, Str. Santaului 15 C C. De asemenea, va este recunoscut dreptul de a va adresa justitiei.
Datele dumneavoastra nu vor fi transferate într-o alta tara.
Prin completarea datelor in formularele de trimitere mesaj, dumneavoastra, utilizatorul/cumparatorul declarati si acceptati in mod expres ca datele dumneavoastre personale sa fie incluse in baza de date a www.nestmob.ro si vă dați acordul expres si neechivoc ca toate aceste date personale sa fie stocate, utilizate si prelucrate in scopul executării comenzilor efectuate sau raspunderii mesajelor si solicitarilor transmise.
Informatiile cumparatorului cu caracter personal pot fi furnizate si catre Parchetul General, Politie, instantele judecatoresti si alte organe abilitate ale statului, in baza si in limitele prevederilor legale si ca urmare a unor cereri expres formulate.
Beneficiați de dreptul de acces, intervenție, rectificare și portare cu privire la datele pe care ni le furnizați, să limitați prelucrarea realizată de noi și chiar să solicitați ștergerea datelor. Menționăm că intervenția asupra datelor pe care ni le-ați furnizat poate fi de natură să împiedice executarea contractului încheiat între dumneavoastră și noi. În acest caz, noi vom fi exonerați de răspundere. Dacă sunteți nemulțumit, aveți posibilitatea să vă adresați și să depuneți plângere împotriva noastră în fața Autorității Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, precum și în fața intsanțelor de judecată competente.
Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați: